"Educlick 1/2017: reutilizam echipamente IT pentru educatie si solidaritate!" a ajuns la final

Slider Educlick 1_2017.png

Peste 8.069 de copii si tineri de la gradinite, scoli, licee, ONG-uri si alte institutii din comunitatile defavorizate din Romania beneficiaza in activitatile de educatie de echipamente IT donate de Grupul Renault Romania.

45 de gradinite, scoli, licee, ONG-uri si alte institutii publice din domeniul educatiei au primit, in data de 15 mai 2017, 500 echipamente IT donate de Grupul Renault Romania si reconditionate in atelierele noastre de insertie socio-profesionala. Ele au intrat in dotarea respectivelor institutii pentru a contribui la calitatea actului de invatamant si educatie in randul copiilor si tinerilor.

Marti, 15 mai, reprezentantii acestor institutii si organizatii laureate au participat la ceremonia de final a  proiectului "Educlick 1/2017: reutilizam echipamente IT pentru educatie si solidaritate!" pe care l-am lansat cu sprijinul organizatiei ECOTIC.

Proiectul de solidaritate digitala a demarat la inceputul lunii aprilie cand s-a dat startul inscrierilor unor proiecte de educaţie derulate de institutiile din sistemul public si ONG-uri care activeaza in comunitatile defavorizate ale Romaniei. Dintr-un total de 245 de proiecte depuse, 45 au fost desemnate castigatoare (lista completa, disponibila aici) cu ajutorul unui juriu format din partenerii asociatiei noastre, experti si presa specializata.

Proiectul Educlick 1/2017 este unul dintre proiectele de donatii de calculatoare in sprijinul educatiei incadrate in programul national Educlick al asociatiei noastre prin care peste 10.000 de calculatoare au fost donate catre 2.000 institutii educationale si organizatii nonprofit din 2009 pana in prezent.

300.000 de copii si tineri defavorizati beneficiaza de aceste echipamente prin intermediul carora isi dezvolta abilitati digitale necesare pentru viitorul lor.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizatie colectiva nonprofit care gestioneaza deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) in numele a peste 600 de producatori si importatori afiliați. ECOTIC asigura si supervizeaza intregul proces de preluare, transport, dezmembrare si reciclare astfel incat, la final, DEEE sa nu mai reprezinte un pericol. Peste 93.000 tone DEEE au fost gestionate in sistemul ECOTIC, in cei 10 ani de activitate. Consultanta prompta si specializata oferita producatorilor de echipamente electrice, baterii si acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiti pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook și pe pagina LinkedIn dedicate Organizatiei ECOTIC.

Organizatii membre ale comisiei de jurizare: 
Agora, Allianz Tiriac, Apa Nova, ApdeTIC, ARIES, ASCED, Asociatia Nevazatorilor din Romania, BCR, Business Review, CCIFER, CSR Media, ECOTIC, Enel, Gradinita cu program prelungit "Cei sapte pitici", Gradinita speciala pentru hipoacuzici nr. 65 Bucuresti, Groupama, IBIS, IBM, Idea Bank, OMV-Petrom, Raiffeisen, Renault Romania, Techsoup, UPC

Parteneri Media:
Agora, Business Review, Club IT&C, CSR Media, Ecologic, Lepetitjournal.com, Romania Pozitiva

Parteneri Network:
ApdeTIC, ARIES, BRCC, BEROBA, CCIFER, CCE-R